Parcǎ trǎim în lumi paralele. O lume a realitǎţii plǎcute sau neplǎcute – fiecare şi-o creeazǎ, dupǎ putinţe şi minte – şi, pe de altǎ parte, o lume mass-media. Ne-am schizofrenizat. Ies la şosea, prima idee ce îmi vine este accident. Vǎd un ins mai ciudat, apare cuvântul infractor sau interlop. Vǎd un politician – gata corupt. Vǎd o tipǎ mai „dezbrǎcatǎ” – curvǎ. Pǎi, presa ne-a tâmpit cu totul. Ne dǎ chestii de-astea prefabricate şi ne manipuleazǎ psihic. Gata, nu mai vreau ştirile ProTV de la ora 17. Prefer sǎ gândesc eu, sǎ vǎd eu realitatea cu propriii mei ochi. Unde sunt accidentele, curvele, corupţii, interlopii? Astea sunt excepţii, dar ei au o putere fascinantǎ asupra psihicului nostru şi noi creǎm ratingurile la televiziune, pentru cǎ suntem înclinaţi spre rǎu.
Dar lucrurile normale unde sunt? Dragostea, prietenia, bunele maniere? Sunǎ aiurea. Cred cǎ suntem puţin sǎriţi de pe fix. Numai lucruri de senzaţie ne mai impresioneazǎ. Iatǎ cǎ mass-media şi-au atins scopul.
Atunci de ce vǎ invit spre jurnalism? Dintr-un motiv foarte simplu. De a fi voi înşivǎ eroi şi a le râde în nas apariţiilor trucate de pe TV. Atrageţi lumea prin lucruri simple, dar consistente. Dacǎ apǎrem în presǎ, suntem oare de pe altǎ planetǎ? Da, pentru cei care sunt obişnuiţi sǎ stea pe margine mereu, pentru cei frustraţi. Însǎ pentru un om cu scaun la cap, nu înseamnǎ foarte mult, doar dacǎ fiţele şi vedetismele îl dilatǎ pânǎ la o explozie agonizantǎ.
Jurnalismul înseamnǎ un nu cocalarismului şi fumurilor de piţipoancǎ, pentru cǎ aici vǎ arǎtaţi voi înşivǎ, nu maşinile bengoase, ochelarii de soare etc., ci stilul şi inteligenţa în acţiune. Cocalarii şi piţipoancele în mod normal nu prea au ce cǎuta în jurnalism, numai dacǎ au devenit cumva un caz social. Deci fiţi voi înşivǎ, fiţi cool, spuneţi un nu decis pasivitǎţii, lenei şi comoditǎţii. Fiţi voi eroii propriei voastre vieţi, nu marionete media. Faceţi pasul spre luminile afirmǎrii! Credeţi în lucruri imposibile! Cu voinţǎ, transpiraţie şi consecvenţǎ, ele chiar devin posibile.
Dinu Bǎlan
sâmbătă, 8 mai 2010
duminică, 2 mai 2010
Corespondenta Petru Popescu-Dinu Balan
Ianuarie 2007, Beverly Hills
Dragă Dinu,
Îţi trimit, cam talmeş-balmeş, nişte date despre cărţi şi filme.
Cronici: Almost Adam a avut vreo 2,ooo reviews în US (adaug o listă parţială de câte edituri străine l-au publicat, şi ca curiozitate, o cronică în ebraică – limba Bibliei!)
Amazon Beaming a avut cel puţin 500 de cronici numai în US.
Cărţile literare, Întoarcerea şi Oaza, mai puţine cronici, fireşte. Încă se găsesc multe cronici pe internet. Eu, în general, nu păstrez cronicile.
Dar trimit nişte profiluri de pe internet ale cărţilor şi filmelor.
Cred că poţi vedea că şi cărţile şi filmele, şi cele personale, şi cele mai “de mase” au toate un caracter de deschidere de gen nou ori topică nouă – adică trăsătura mea cea mai cunoscută ca scriitor român, experimentarea şi îndrăzneala atacării a ceva neîncercat, chiar dacă aparent dificil.
De pildă, ca scenarist mi-a plăcut să scriu în multe genuri. Obsessive Love e o docudramă psihologică, iar Friday the 13th un horror thriller care mi-a plăcut pentru că trebuia scris pentru 3-D – tridimensional. Din păcate regizorul l-a montat foarte inferior, şi a scos nişte scene cheie care au provocat între noi un conflict artistic major, şi mi-am retras numele de pe creditul de scenarist. Însă toate istoriile genului thriller de aici mă pomenesc, cartea lui Peter Brake de pildă, cu interviuri personale.
Câteva cărţi de critică ori de marketing au citat opera mea deja. A philosophy of mass art, de pildă, vorbeşte de Almost Adam.
Filmele mele sunt în general necunoscute în România.
Nobody’s Children nu cred că a jucat în România, unde acum subiectul orfanilor e foarte frecvent şi neoriginal, dar când filmul nostru s-a făcut, în 94, era un act de îndrăzneală. Alătur cronica din cunoscuta publicaţie Hollywood Reporter. A propos, de coincidenţă hazlie, star-ul internaţional de azi din Children of Men, Clive Owen, a jucat în filmul nostru atunci, despre orfanii din România.
A sosit un pachet de cărţi? Sunt gata să trimit altul. Vom vorbi la telefon.
Happy New Year,
Petru Popescu
Dragă Dinu,
Îţi trimit, cam talmeş-balmeş, nişte date despre cărţi şi filme.
Cronici: Almost Adam a avut vreo 2,ooo reviews în US (adaug o listă parţială de câte edituri străine l-au publicat, şi ca curiozitate, o cronică în ebraică – limba Bibliei!)
Amazon Beaming a avut cel puţin 500 de cronici numai în US.
Cărţile literare, Întoarcerea şi Oaza, mai puţine cronici, fireşte. Încă se găsesc multe cronici pe internet. Eu, în general, nu păstrez cronicile.
Dar trimit nişte profiluri de pe internet ale cărţilor şi filmelor.
Cred că poţi vedea că şi cărţile şi filmele, şi cele personale, şi cele mai “de mase” au toate un caracter de deschidere de gen nou ori topică nouă – adică trăsătura mea cea mai cunoscută ca scriitor român, experimentarea şi îndrăzneala atacării a ceva neîncercat, chiar dacă aparent dificil.
De pildă, ca scenarist mi-a plăcut să scriu în multe genuri. Obsessive Love e o docudramă psihologică, iar Friday the 13th un horror thriller care mi-a plăcut pentru că trebuia scris pentru 3-D – tridimensional. Din păcate regizorul l-a montat foarte inferior, şi a scos nişte scene cheie care au provocat între noi un conflict artistic major, şi mi-am retras numele de pe creditul de scenarist. Însă toate istoriile genului thriller de aici mă pomenesc, cartea lui Peter Brake de pildă, cu interviuri personale.
Câteva cărţi de critică ori de marketing au citat opera mea deja. A philosophy of mass art, de pildă, vorbeşte de Almost Adam.
Filmele mele sunt în general necunoscute în România.
Nobody’s Children nu cred că a jucat în România, unde acum subiectul orfanilor e foarte frecvent şi neoriginal, dar când filmul nostru s-a făcut, în 94, era un act de îndrăzneală. Alătur cronica din cunoscuta publicaţie Hollywood Reporter. A propos, de coincidenţă hazlie, star-ul internaţional de azi din Children of Men, Clive Owen, a jucat în filmul nostru atunci, despre orfanii din România.
A sosit un pachet de cărţi? Sunt gata să trimit altul. Vom vorbi la telefon.
Happy New Year,
Petru Popescu
Corespondenta Artur Silvestri-Dinu Balan
22 septembrie 2004
Bucureşti
Dragǎ Dinu Bǎlan,
Citind în Tribuna, un eseu despre Teofil Rǎchiţeanu, mi-am dat seama cǎ ai un talent rar, care ar fi pǎcat sǎ se risipeascǎ sau sǎ nu-ţi aducǎ o mare carierǎ, în care încep sǎ cred. De aceea, îţi trimit câteva din cǎrţile mele recente şi publicaţii pe care le editǎm, ca şi invitaţia de a colabora la COLUMNA LUI TRAIAN, pe care, începând din octombrie anul curent, o voi reedita. Te rog sǎ nu eziţi sǎ mǎ cauţi sau sǎ-mi dai un semn, confirmînd, dacǎ este, dorinţa de a scrie la COLUMNA; dar, deopotrivǎ, şi câte ceva despre dumneata, cǎci, din pǎcate, nu ştiu decît cǎ eşti un talent.
Îmi poţi propune şi teme care te preocupǎ, dar cred cǎ ar fi oportun sǎ le stabilim, mǎcar în aceastǎ fazǎ, înainte de a hotǎrî o rubricǎ.
Mi-ar face plǎcere sǎ aflu cǎ ai primit aceastǎ expediţie şi, evident, un punct de vedere.
Cu cele mai calde bune-dorinţe,
Artur Silvestri
Bucureşti
Dragǎ Dinu Bǎlan,
Citind în Tribuna, un eseu despre Teofil Rǎchiţeanu, mi-am dat seama cǎ ai un talent rar, care ar fi pǎcat sǎ se risipeascǎ sau sǎ nu-ţi aducǎ o mare carierǎ, în care încep sǎ cred. De aceea, îţi trimit câteva din cǎrţile mele recente şi publicaţii pe care le editǎm, ca şi invitaţia de a colabora la COLUMNA LUI TRAIAN, pe care, începând din octombrie anul curent, o voi reedita. Te rog sǎ nu eziţi sǎ mǎ cauţi sau sǎ-mi dai un semn, confirmînd, dacǎ este, dorinţa de a scrie la COLUMNA; dar, deopotrivǎ, şi câte ceva despre dumneata, cǎci, din pǎcate, nu ştiu decît cǎ eşti un talent.
Îmi poţi propune şi teme care te preocupǎ, dar cred cǎ ar fi oportun sǎ le stabilim, mǎcar în aceastǎ fazǎ, înainte de a hotǎrî o rubricǎ.
Mi-ar face plǎcere sǎ aflu cǎ ai primit aceastǎ expediţie şi, evident, un punct de vedere.
Cu cele mai calde bune-dorinţe,
Artur Silvestri
Semn de carte la romanul "Sentimente" - Felicia Mircea
De 1 Mai a.c., mi-am permis lectura cartii Sentimente de Felicia Mircea (Editura BRUMAR, Timisoara, 2010). A fost o lectura captivanta si nu am renuntat la ea pana ce nu am terminat-o. E o carte in gen popular pe care o prefer inaintea zecilor de carti sofisticate si pretins intelectuale care zac necitite in literatura noastra contemporana. Adica are epica, e doldora de fapte, are fluenta narativa, te tine in suspans.
Nu voi face aici o demonstratie, insa motivul hazardului, tipul criminalului insetat de razbunare, elementele de thriller si de roman detectivistic, scara sociala pe care personajele vor sa o urce, motivul pedepsirii divine sau umane, happy-end-ul, elementele de filozofare (pseudo)-stiintifica, cateva trenduri contemporane la nivel de gust (salonul de infrumusetare pe care vrea sa-l deschida Mari la Paris), emanciparea feminina concura spre satisfacerea gustului unui public larg. Nu m-as mira ca romanul sa aiba un succes fulminant de vanzare, pentru ca il merita. E si mai mare nenorocul ca nu avem o industrie de a promova cartea. Aici fiecare autor de romane se descurca cum poate. Unii reusesc sa-si vanda cartile bine. Depinde de sarmul personalitatii lor si de alti factori, dincolo de valoarea scrierii.
Felicia Mircea nu a alunecat in trivial si erotism ieftin. Femeile sunt mai sensibile in a nu injosi "sentimentele". Limbajul este ok. Descrierile personajelor si de natura (nu foarte ample, dar abundente) sunt cool si vivante.
Prin urmare, cartea are atuuri pentru a satisface un public numeros. Are simplitate narativa, are suspans, are epic bogat. Insa nu are o constructie mare, nu are adancime psihologica specifica unui roman de prim nivel. Filozofia este unilaterala, adica putem afirma: cate personaje, acelasi fel de a gandi - cel putin dupa cum il arata stilul. Cam incredibila si nesustinuta epic dorinta doctorului Julien de a se razbuna. Ce resorturi l-a facut pe doctorul fustangiu atat de furibund in a se razbuna pe fosta lui prietena? Cand fustangii se bucura de pletora senzuala a clipei, fara sa se complice cu gelozii atat de inversunate incat acestea sa anime sentimentul razbunarii si al crimei... Adica psihologia ce il anima pe fustangiu e simplificata, insa in ciuda concesiei, scenele razbunarii se citesc cu placere de publicul larg. Suna cool si contemporan anuntul matrimonial, casatoria cu un francez pentru ca Mari sa urce pe scara sociala. Sunt scene documentate despre viata medicilor, despre ceea ce cred si gandesc ei. Sunt trendy si frumosi doctorii astia, dupa cum ne arata si TV-ul. Deci autoarea a stiut sa aleaga un subiect cu priza la public si nu e putin lucru.
In final, eu mi-as dori sa existe asemenea carti cu zecile. Adica e un roman cu o buna stiinta a povestirii. Ceea ce iar nu e putin lucru. Insa e greu sa satisfaci atat gusturile publicului larg cat si cele ale criticii elitiste (adica sa se scrie o carte care sa ramana in constiinta publica mai mult timp). Ma indoiesc ca aceasta carte va avea o receptare critica, insa un succes de public, cu siguranta! De aceea, recomand cartea cu maxima caldura, pentru ca eu cred ca prin carti de acest gen, care sunt citite efectiv si cu placere, se ajunge la cartile mari ale literaturii romane contemporane. Si, poate, Felicia Mircea va scrie o carte cu adevarat mare in viitorul apropiat.
Dinu Balan
Nu voi face aici o demonstratie, insa motivul hazardului, tipul criminalului insetat de razbunare, elementele de thriller si de roman detectivistic, scara sociala pe care personajele vor sa o urce, motivul pedepsirii divine sau umane, happy-end-ul, elementele de filozofare (pseudo)-stiintifica, cateva trenduri contemporane la nivel de gust (salonul de infrumusetare pe care vrea sa-l deschida Mari la Paris), emanciparea feminina concura spre satisfacerea gustului unui public larg. Nu m-as mira ca romanul sa aiba un succes fulminant de vanzare, pentru ca il merita. E si mai mare nenorocul ca nu avem o industrie de a promova cartea. Aici fiecare autor de romane se descurca cum poate. Unii reusesc sa-si vanda cartile bine. Depinde de sarmul personalitatii lor si de alti factori, dincolo de valoarea scrierii.
Felicia Mircea nu a alunecat in trivial si erotism ieftin. Femeile sunt mai sensibile in a nu injosi "sentimentele". Limbajul este ok. Descrierile personajelor si de natura (nu foarte ample, dar abundente) sunt cool si vivante.
Prin urmare, cartea are atuuri pentru a satisface un public numeros. Are simplitate narativa, are suspans, are epic bogat. Insa nu are o constructie mare, nu are adancime psihologica specifica unui roman de prim nivel. Filozofia este unilaterala, adica putem afirma: cate personaje, acelasi fel de a gandi - cel putin dupa cum il arata stilul. Cam incredibila si nesustinuta epic dorinta doctorului Julien de a se razbuna. Ce resorturi l-a facut pe doctorul fustangiu atat de furibund in a se razbuna pe fosta lui prietena? Cand fustangii se bucura de pletora senzuala a clipei, fara sa se complice cu gelozii atat de inversunate incat acestea sa anime sentimentul razbunarii si al crimei... Adica psihologia ce il anima pe fustangiu e simplificata, insa in ciuda concesiei, scenele razbunarii se citesc cu placere de publicul larg. Suna cool si contemporan anuntul matrimonial, casatoria cu un francez pentru ca Mari sa urce pe scara sociala. Sunt scene documentate despre viata medicilor, despre ceea ce cred si gandesc ei. Sunt trendy si frumosi doctorii astia, dupa cum ne arata si TV-ul. Deci autoarea a stiut sa aleaga un subiect cu priza la public si nu e putin lucru.
In final, eu mi-as dori sa existe asemenea carti cu zecile. Adica e un roman cu o buna stiinta a povestirii. Ceea ce iar nu e putin lucru. Insa e greu sa satisfaci atat gusturile publicului larg cat si cele ale criticii elitiste (adica sa se scrie o carte care sa ramana in constiinta publica mai mult timp). Ma indoiesc ca aceasta carte va avea o receptare critica, insa un succes de public, cu siguranta! De aceea, recomand cartea cu maxima caldura, pentru ca eu cred ca prin carti de acest gen, care sunt citite efectiv si cu placere, se ajunge la cartile mari ale literaturii romane contemporane. Si, poate, Felicia Mircea va scrie o carte cu adevarat mare in viitorul apropiat.
Dinu Balan
Abonați-vă la:
Postări (Atom)