duminică, 12 septembrie 2010

Fata din Nazaret – roman de mistere religioase



Prin versiunea românească Fata din Nazaret (Editura Curtea Veche împreună cu Jurnalul Naţional, Bucureşti, 2010, trad. din limba engleză şi note de Mihnea Gafiţa) a romanului Girl Mary, apărut cu succes în SUA, la editura Simon&Shuster, în 2009, Petru Popescu surprinde din nou. Şi acest lucru explică succesul romanelor sale, pentru că autorul, fiind obişnuit cu o piaţă americană de carte extrem de mobilă, caută, cu persuasiune şi cu ştiinţa „facerii” unui roman, un public imposibil de înşelat în aşteptările lui „Popular” nu înseamnă un stigmat aplicat pe opera lui Petru Popescu, cât o condiţie a noii literaturi de tip entertainment, în care substanţa filozofică şi artele narative sunt pliate pe acest tip de facilitate. Aceste straturi de profunzime şi modalităţile de a le transpune în povestire, astfel orientate, se bucură de un impact mai mare în rândul cititorilor.