vineri, 4 noiembrie 2011

Accente

Este foarte greu să mai adaugi un gram de conţinut într-un secol în care discursivitatea s-a vidat din interior. România secolului XXI, la nivelul discursurilor, este un adevărat paradis pe care numai oameni rău intenţionaţi, naivi sau exagerat idealişti îl mai pot submina.

Tehnologia, pe care o ador cu toate gadgeturile ei, a alungat umanismul din lume. Discursul filologic, umanist, teologic (nu ca ritual bisericesc!) sunt infime, precum colţul de iarbă într-un banc de gheaţă arctic. Nu mai este la modă să mai vorbim despre o carte, despre un manuscris prăfuit, dacă nu este pe suport Ipod, dacă nu este expertizat judiciar, dacă nu este afumat cu arome criminalistice (vezi Numele trandafirului al lui Umberto Eco) sau dacă nu este cumva împotriva unor canoane sau simboluri bătătorite, precum Statuia Libertăţii, cea dintâi bornă a democraţiei contemporane. Filmul şi internetul reduce suportul umanist, conferindu-i aura de computer care îl scoate, astfel, din inerţia lui de sepia.

Politica în înţeles etimologic a devenit o cumplită naivitate. Treburile cetăţii au pro(re)gresat în interesele monopoliste şi globaliste, sub pecetea ei francmasonică (în înţeles nobil) sau interlopă (în înţeles cinic infracţional). Sofismul de extracţie birocractică este cel care videază discursul cetăţii care, în înţeles antic, ar culege perla sofică îndelung râvnită. Justiţia este visul popular din ce în ce mai greu de îndeplinit în retortele complicate ale dreptului extrem de specializat.

miercuri, 13 aprilie 2011

“Parastasul lui Viorel...” cucereste puburile din Cluj-Napoca



Lucian Ţion este câştigătorul Concursului de scenarii HBO 2010, organizat la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF), cu scenariul de lung metraj "Ronaldo şi Iuliana". A studiat regia de film într-una din cele mai importante universităţi din SUA. Înfiinţează Cluj Movie Nights şi The Cluj Theatre Company, în cadrul cărora sunt vizionate de publicul clujean diferite proiecţii de filme şi spectacole de teatru în diferite locaţii, între care se distinge scena de pub de la Gambrinus, Piaţa Unirii, nr. 25. În 2010, a scris şi regizat filmul "Parastasul lui Viorel nu se mai ţine aici", un film de low budget, care a avut o audienţă impresionantă la diferitele proiecţii din Cluj-Napoca. “Parastasul lui Viorel… e una dintre cele mai reuşite, inteligente, fine şi fără fasoane comedii româneşti” (Claudiu Groza in Ziua de Cluj). Filmul a fost premiat la Festivalul Televiziunilor Locale de la Kosice, cel mai mare eveniment de profil din Europa de Est. Recent, Lucian Ţion a regizat la un teatru din Sfântu Gheorghe "Operele complete ale lui William Shakeaspeare, pe scurt!"

duminică, 20 martie 2011

Un erou al timpurilor noastre (Schiţă de portret)

Scopul acestor rânduri este captarea pulsului unui om meritoriu, aflat la marginea societăţii. El ar fi candidatul la un loc în societate, la statutul unui arc, al unei pârghii, al unui resort care să asigure funcţionarea unui mecanism social. Este tânăr, cu părul în dezordine, faţa ovală, pomeţii alungiţi, ochii precis conturaţi, sprâncenele murdare care străjuiesc dedesupt o lumină puternică şi discretă. Un zâmbet încurcat ascunde o indecizie evidentă în a se manifesta. Un costum două piese de culoare gri, singurul, de altfel, în garderoba bărbatului, îi arată o oarecare distincţie, însă uzanţa lui univocă, bun în orice situaţie, i-o şterge, conferindu-i un aspect comun. Tânărul are o mulţime de studii, este inteligent, ba chiar sclipitor. Plin de neastâmpăr, el nu-şi găseşte locul nicăieri, iar o anumită stinghereală în gesturi îi trădează lipsa de sens a ţelurilor sale. Refugiul lui este în zona intelectuală, în aria speculaţiilor pure şi a poeziei. Sau în paradisuri pestriţe, căţărate pe munţi de disperare. Cu salariul minim garantat pe economie (un funcţionar mărunt, necăsătorit), adevărul este că el taie frunze la câini. El remontează relicve în puzzle-uri cu teme paseiste, precum personajul din filmul documentar Lumea văzută de Ion B. El îşi caută debuşeurile, foarte stricte în ordinea supravieţuirii, căutând să evadeze în paradisuri artificiale, în decorul mizerabilist al societăţii noastre. El este un cerşetor cu doctoratul în raniţă în căutarea unui codru de pâine. Şi, totuşi, el este, pe drept, un candidat la un loc onorabil în eşichierul social cu arătătoarele întoarse spre est. El este o piesă de motor abandonată pe câmpuri virane, în lipsa unei structuri care să o accepte şi să o integreze.