Scopul acestor rânduri este captarea pulsului unui om meritoriu, aflat la marginea societăţii. El ar fi candidatul la un loc în societate, la statutul unui arc, al unei pârghii, al unui resort care să asigure funcţionarea unui mecanism social. Este tânăr, cu părul în dezordine, faţa ovală, pomeţii alungiţi, ochii precis conturaţi, sprâncenele murdare care străjuiesc dedesupt o lumină puternică şi discretă. Un zâmbet încurcat ascunde o indecizie evidentă în a se manifesta. Un costum două piese de culoare gri, singurul, de altfel, în garderoba bărbatului, îi arată o oarecare distincţie, însă uzanţa lui univocă, bun în orice situaţie, i-o şterge, conferindu-i un aspect comun. Tânărul are o mulţime de studii, este inteligent, ba chiar sclipitor. Plin de neastâmpăr, el nu-şi găseşte locul nicăieri, iar o anumită stinghereală în gesturi îi trădează lipsa de sens a ţelurilor sale. Refugiul lui este în zona intelectuală, în aria speculaţiilor pure şi a poeziei. Sau în paradisuri pestriţe, căţărate pe munţi de disperare. Cu salariul minim garantat pe economie (un funcţionar mărunt, necăsătorit), adevărul este că el taie frunze la câini. El remontează relicve în puzzle-uri cu teme paseiste, precum personajul din filmul documentar Lumea văzută de Ion B. El îşi caută debuşeurile, foarte stricte în ordinea supravieţuirii, căutând să evadeze în paradisuri artificiale, în decorul mizerabilist al societăţii noastre. El este un cerşetor cu doctoratul în raniţă în căutarea unui codru de pâine. Şi, totuşi, el este, pe drept, un candidat la un loc onorabil în eşichierul social cu arătătoarele întoarse spre est. El este o piesă de motor abandonată pe câmpuri virane, în lipsa unei structuri care să o accepte şi să o integreze.
