sâmbătă, 2 ianuarie 2010

Caz de plagiat în exegeza operei lui Romulus Zaharia

Anomaliile sociale şi politice din spaţiul românesc se răsfrâng grotesc în cultură, iar dreptul la proprietate intelectuală e încălcat cu bună ştiinţă, date fiind deficienţele unui sistem cu puţină miză socială şi priză la publicul larg. Derapajele şi furturile intelectuale încep să invadeze zona cercetării ştiinţifice, caracterizată altminteri de seriozitate, rigoare, farmec auster şi nobleţe.
În acest orizont de aşteptare, am primit cu justificată curiozitate apariţia unei cărţi monografice Romulus Zaharia. Istorie. Viaţă. Adevăr sub semnăturile lui Ion Căliman şi Maria Mateşescu (editura Nagard, Lugoj, 2009), mai ales că operei acestui scriitor, demnă de a fi recuperată în spaţiul literaturii române contemporane, i-am dedicat în februarie 2008 o lucrare de licenţă intitulată Opera lui Romulus Zaharia (coord. şt.: prof. univ. dr. Ion Pop) şi mai multe cronici literare în revistele de specialitate. Cu bucurie, eram pregătit să semnalez în mod pozitiv apariţia unei cărţi despre viaţa şi opera lui Romulus Zaharia, în numele unei prietenii literare ce mă legase de scriitor înainte de moartea sa survenită în 28 iunie 2006.
Surpriza de proporţii a constat în faptul că autorii de mai sus, profesori la Liceul Teoretic „Traina Vuia” din Făget, au încercat să recupereze memoria lui Romulus Zaharia, nu prin muncă şi prin metode academice adecvate, ci printr-un furt inimaginabil. Ca să aduc la lumină doar câteva probe evidente, mi-au fost inserate, fără niciun accept, o postfaţă şi o prefaţă la romanele lui Romulus Zaharia, Epihia în stil valah, respectiv, Anotimpurile unei ţigănci, apărute în 2003 la aceeaşi editură (pe atunci, cu numele de Dacia Europa Nova), cuvânt cu cuvânt şi virgulă cu virgulă, autorii amintindu-şi sursa de copy-paste la două-trei pagini, fără ghilimelele de rigoare, fără normele minime şi respectul citării surselor. În total, aproape douăzeci de pagini neschimbate cu o iotă. În acest fel, orice amator în România poate scrie o carte inserând articole de pretutindeni, „citând” ocazional şi încălcând grosolan copyrightul.
Neruşinarea şi sfruntarea autorilor nu se opresc aici. În Cuvânt înainte, se aminteşte de o lucrare de licenţă a Mariei Mateşescu de la care „porneşte şi intenţia studiului monografic de faţă”. Nu mai fac alte investigaţii, însă, citind cartea monografică a celor doi autori, am constatat că lucrarea de licenţă a subsemnatului a fost măcelărită cu sânge rece. Toate referinţele bibliografice, ideile, informaţiile şi interpretările critice de adâncime din teza mea de licenţă s-au scurs miraculos în această carte, prin mâinile abile ale acestor „făcători” de critică literară, unul dintre ei cu doctoratul luat (mă întreb în ce?), fără nicio referinţă la sursele reale. Chiar motivele epice descoperite în romanul Casa cu ochii scoşi sunt identice atât ca formulare, cât şi în conţinut cu cele din teză (p. 152-155). Au rămas intacte numeroase fraze provenind din lucrarea ştiinţifică susţinută la Facultatea de Litere din Cluj-Napoca, pe care Ilie Căliman le consideră simple „coincidenţe”. Însăşi structura cărţii şi citatele utilizate din opera lui Romulus Zaharia concordă cu cele din această teză. Pregătirea mea de latinist a fost preluată de autori în sintagme precum „captatio benevolentiae”, „axis mundi”, ”illo tempore”, „aed”, „Epistola către Pisoni” etc. Spaţiul editorial nu-mi permite să redau fraze identice în conţinut şi ca formulare cu cele din articolele de specialitate şi din această teză de licenţă, pe care ei şi le însuşesc fără scrupule.
Ca probe incriminatoare, în carte se află câteva citate din scrisorile particulare ale lui Romulus Zaharia adresate subsemnatului, din arhiva mea personală, nepublicate încă şi utilizate parţial în lucrarea mea de licenţă, reproduse însă sub semnătura lor – pe care ei susţin că le-au reţinut întocmai (sic!) în discuţiile lungi cu romancierul din perioada în care acesta se mai afla în viaţă (v. p. 92). În evidentă sărăcie spirituală a autorilor acestui volum, capitolul In memoriam, închinat scriitorului trecut în lumea celor drepţi, îmi utilizează nu atât ideile, cât şi sentimentele proprii, cu o trimitere doar la final către articolul jecmănit din revista clujeană Tribuna (16-31 oct. 2006). Trimiterea ordinară şi procedeul copy-paste (la modă pentru aceşti aspiranţi la critica literară) înseamnă un jaf ordinar, în dispreţul normelor simple ale citării surselor, astfel încât totul pare scris în numele lor personal, eu fiind expediat la index, nemeritând nici măcar sărmanele semne ortografice de rigoare. Autorii acestui plagiat nu sunt capabili nici măcar să-şi încheie cartea, folosindu-mi formula de încheiere din articolul plagiat din Tribuna, fără vreo citare sau trimitere: „Cât priveşte omul Romulus Zaharia, Dumnezeu să-l odihnească în pace, alături de Sfinţii cei buni ai moţilor şi ai românilor, pe care i-a iubit atât de mult”.
Cele două-trei elogii pe care mi le adresează („într-o inspirată cronică”, „care şi-a susţinut cu succes lucrarea de licenţă…”) nu mă onorează, ci, dimpotrivă, în acest context, mă dezgustă profund. Toate argumentele enumerate mai sus indică în mod limpede că este vorba nu atât de o pastişă, cât de un furt incalificabil de proprietate intelectuală, cu referire la un scriitor care a iubit şi a consemnat cu patimă grea adevărul istoriei contemporane (v. romanul Ademenirea). Înainte de cuvenita aşezare în drepturile legale, avertizez opinia publică despre pericolul acestui tip de frustrare intelectuală, în căutarea unor onoruri şi a unei recunoaşteri publice, în dispreţul total al muncii oneste şi al normelor tradiţionale din arealul cercetării ştiinţifice.

Dinu Bălan

2 comentarii:

Dan Culcer. Écrivain roumain vivant en France depuis 1987. spunea...

Stimate Domnule Bălan,
Urmăresc de mult timp cariera literară și destinul lui Romulus Zaharia. Aș fi interesat să citesc teza dv de licență despre acest autor. Dacă voi apuca să scriu despre RZ, voi cita-o cu acribie filologică.
Aștept un semn la dan.culcer@gmail.com
Mulțumesc. DC

Hălăţel spunea...

La noi se practica plagiatul.Unde mai este unicitatea noastra?A fiecarei creatii ce apare?In fine,probabil pentru ei este mai comod un copy-paste..dar chiar asa mot a mot?!