Dinu Balan a luat Premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut

Cartea "Petru Popescu prins in istorie", Editura Muzeul National al Literaturii Romane, 2013, a luat Premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut la Filiala Cluj a USR. Juriul a avut urmatoarea componenta: Ion Simuţ, preşedinte, Diana Adamek, Corin Braga, Constantina Raveca Buleu, Ion Cristofor, Dávid Gyula şi Karácsonyi Zsólt, membri.

Alex Stefanescu despre Dinu Balan cu ocazia lansarii monografiei citate mai sus: [...]Aş vrea sa spun câteva lucruri despre Petru Popescu şi după aceea despre remarcabila monografie Petru Popescu realizată de un autor de care eu nu auzisem, dar de care nu o să mai uit niciodată, Dinu Bălan, pentru că e o carte foarte, foarte bună, despre un autor despre care nu e uşor să scrii pentru că viaţa şi opera lui au un dinamism pe care nu orice critic literar e în stare să-l înregistreze şi să-l analizeze.[...]

Mă întorc acum la cartea lui Dinu Bălan. Era foarte mare riscul ca această literatură atât de vie să fie analizată critic de un spirit didactic. Chiar şi lucrările de doctorat cele mai inteligente, cele mai sofisticate au ceva care mortifică literatura. Cartea lui Dinu Bălan nu face asta. Este singura lucrare de doctorat atrăgătoare pe care am citit-o eu, şi am citit foarte multe lucrări, bineînţeles, nu atâtea câte aş fi vrut. Este o lucrare de doctorat atrăgătoare, ceea ce este absolut paradoxal. Mă mir că i-au dat doctoratul. Probabil că şi cei din comisie erau destul de lipsiţi de prejudecăţi ca să vadă ce valoare are această carte. Chiar şi în manuale şcolare la superba poezie Floare albastră este un comentariu de genul cine sunt actanţii, care e diegeza, care e toposul poemului etc. Dacă făcea un astfel de comentariu, îl eterniza în sensul negativ al cuvântului pe Petru Popescu. Pe când cartea a reuşit să îl releve pe Petru Popescu în toată complexitatea şi imprevizibilitatea manifestărilor lui. Deviza mea este: Spune-mi cât de imprevizibil eşti ca să-ţi spun cât de mare scriitori eşti. Scriitorii fără valoare sunt previzibili. Cei care scriu literatură comercială scriu în aşa fel încât poţi să prevezi de la prima pagină cum se va desfăşura cartea. Aveam o vecină la bloc care era foarte supărată că pierduse un episod din telenovela ei preferată. I-am zis să nu mai fie aşa supărată că i-l povestesc eu. Şi i l-am povestit, m-a sărutat, dar eu nu văzusem episodul, dar mi-am imaginat foarte bine cam ce poate fi. Nu poţi să prevezi cum se desfăşoară o carte de-a lui Petru Popescu. De aceea, analiza făcută de Dinu Bălan este foarte subtilă, este foarte maleabilă, autorul are intuiţie critică şi are capacitatea de a nu distruge ceea ce cercetează. Am văzut odată la Discovery un crocodil care îşi ducea puii în gură. M-a uimit modul cum îşi prindea fiecare pui, cu dinţii lui fioroşi, atât de delicat încât îl depunea intact acolo unde voia să-l ducă. Cu aceeaşi delicateţe prinde Dinu Bălan, între maxilarele criticii literare, cu dinţi tăioşi, proza evanescentă a lui Petru Popescu. Proză refractară la orice analiză pedantă. Petru Popescu merită felicitat de două ori, o dată pentru că a scris ceea ce a scris şi a doua oară pentru că a avut norocul ca un autor ca Dinu Bălan să scrie despre viaţa şi opera lui.

Intreaga luare de cuvant a lui Alex. Stefanescu a fost publicata cu titlul "Scrisul unui om liber", in revista Tribuna, nr. 275, 16-28 februarie 2014, p. 8-9.

Alta referinta critica despre carte: Magda Danciu, "Am luat in brate pana la identificare subiectul monografiei mele", revista Familia, nr. 10, octombrie 2013, p. 76.

Rodica Matiş era Poesia - In memoriam

A fost colega şi prietena noastră timp de 16 ani. Un profesor bun, spunea Andrei Pleşu într-un editorial din 28 oct. 2013 din "Adevărul", e cel care stârneşte tot timpul admiraţie. Iar un elev bun este cel care admiră. Ei bine, Rodica Potoceanu Matiş (1) a fost mereu un profesor exigent cu sine însuşi, dedicată integral meseriei sale. Iar elevii buni au admirat-o.

Sunt o puzderie de momente în care am admirat-o şi eu. La lansări de carte, la revista "Glasul", la suplimentul "Claviaturi" de la "Tribuna", la studiile doctorale de la Alba Iulia. Ea avea faima unei poete premiate de la debut, a unei poete înzestrate din inima Moldovei, şi nu alcătuită după reţete lumeşti. Priviţi-i chipul. Ea e însăşi Poesia. Sunt poeţi la care cuvântul discordă cu înfăţişarea. Dar ea respira poezia în cele mai banale gesturi. Dintr-un clipit de geană, ca o petală.

Histrionismul ei ascundea, de fapt, o mare sensibilitate. Iar sensibilitatea ei avea carate deosebite. Nu ascundea vulnerabilităţi, ci era altceva. Vă întrebaţi de ce şi-a ales tema de doctorat „Viaţa lui Marin Preda”. Eu aşa am înţeles. Pentru că Marin Preda înseamnă o mare conştiinţă etică. Rodica Matiş s-a impregnat de mesajul acesta adânc: viaţa înseamnă principii, lipsă de compromis într-o “eră a ticăloşilor”. Iar poezia nu însemna pentru ea niciun fel de corupere. Iar generaţii întregi de elevi i-au aspirat înalta exigenţă de la catedră, iar asta se simţea prin rezultatele pe care le-a avut.

Din nefericire, a venit boala. Nu ştiam de ce poeziile sale sunt impregnate de o aşa tristeţe. Nu ştiu dacă era în gena ei un presentiment al morţii timpurii. În perioada studiilor ei, citise romanul "Prins" al lui Petru Popescu. Si era foarte impresionată de drama Inginerului care mai avea un an de trăit şi trebuia să-şi consume toate resursele fizice şi spirituale pentru a mai trăi fărâma de timp ce o mai avea în faţă. Ca un coridor la capătul căruia, cum spune un poem al ei, „am deschis o uşă în zid”. Era ceva din freamătul disperat al omului care se lua de-a trânta cu moartea. O dorinţă de a mai trăi, cu toate că ghearele bolii au prins-o hulpav, pe ea, o bucăţică gingaşă de humă din Pipirig. Unde era năzdrăvanul Ivan Turbincă care să dea ordin expres de la Sfântul Petru din Rai ca Moartea, în loc să ia oameni tineri, să-şi roadă dinţii în copaci bătrâni ca să-i pocnească fălcile?

Aşa ar fi fost viaţa, dacă lumea ar mai vorbi în basme. În secolul acesta rece, fără strop de romantism, ea venea la şcoală să ne înveţe limba poesiei. Devotamentul ei era atipic. În ultima convorbire, mi-a zis: “Aveţi grijă de voi! Stresul m-a răpus şi pe mine”. Să fii profesor nu e uşor. Trebuie să te audepăşeşti mereu, să armonizezi un munte de dosare cu harul pedagogic. În faţa a câte 36 de elevi, într-un sistem educativ birocratic, uscat de propria-i neputinţă, nu e uşor să rezişti. Nerecunoştinţa, vulgaritatea mărunt omenească, nimicuri rutinante dinafară o vor fi apăsat-o. Dar se retrăgea în literatura română şi universală ca într-o redută. Apoi în ultimul poem ca un zbor vertical...

Avea o personalitate pregnantă. O prezenţă tonică, o fragilitate în care se ascundea o forţă a cuvântului pur, neamestecat cu rugina lumii. Îi simt încă prezenţa pe coridoarele liceului, ca un freamăt, ca o aspiraţie a conştiinţei sale că trebuie făcut asta şi asta, mereu într-o cadenţată grabă. Era împărţită dramatic între familie, poezie, elevi, studii doctorale, până în nopţile albe unde cântau păsările cu plisc rubiniu. Ne miram de unde are atâta energie. De parcă iminentul sfârşit îi dădea ghes să isprăvească afacerea cu lumea materială, pentru a se dedica integral Poesiei.

Acum e la doi metri sub pământ, în cimitirul lacom. Îi vom aprinde câte o lumânare, care va şopti versuri de ceară. Ne va auzi în cuvinte biblice, la uşile de vânt ale templelor celor morţi. Va tăcea stingher, ascunsă sub lespedea nefirească a lutului, retrasă în „împărăţia cuvântului”. Va şti tot ce e nou şi vechi de pe la noi, veghind orânduirea strâmbă a lumii, ca un luceafăr din zenit. Sunt puteri ale firii pe care nici nu le bănuim. Si ele se topesc într-o aducere-aminte perpetuă.

Vor ninge tăceri pentru a se alege poemul şoptit al înserării. Ne vei lipsi mult, Rodica! Vom asculta trenurile de la gara din Huedin, fluierând a melancolie. Şi tu le vei auzi ecoul stins...

Teribil de încâlcită este povestea asta a vieţii. Iar tăcerea se impune, în penumbra cuvântului, ca un monument.

1. Rodica Potoceanu Matiş, n. 21 octombrie 1971-d. 10 decembrie 2013, profesoară de Limbă şi literatură română la Liceul Teoretic „O. Goga” din Huedin în perioada 1996-2013, cu rezultate deosebite. A urmat cursurile Facultăţii de Litere a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, secţia română-franceză (1991-1995). Doctor în litere, cu teza de doctorat „Viaţa lui Marin Preda”- coordonator prof. dr. Constantin Cubleşan. Volume de poezii publicate: Lecţiile de pian ale profetului (Editura Junimea , Iaşi, 2000); La uşa cuvântului (editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2001); Luceferi vagabonzi (Editura Apuseană, Huedin, 2004); Lacrimile clovnului (Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2006). Numeroase premii pentru poezie: Premiul editurii Junimea la Concursul de creaţie literară ”Porni Luceafărul...”, Iaşi (1999); Premiul II şi Premiul revistei Dacia literară la Concursul naţional de poezie”Nicolae Labiş”, Suceava (1998); Premiul revistei Cronica la Concursul naţional de poezie „Junimea”, Iaşi (1993) etc. A colaborat la revistele: Cronica, Dacia literară, Ateneu, Convorbiri literare, Excelsior, Verso, Bucovina literară, Orient latin, Glasul, Cetatea culturală, Excelsior, Terra Griffonis, Tribuna, Cafeneaua literară, Oraşul etc.

Articol semnat de Dinu Bălan