miercuri, 10 iunie 2015

Interviu cu dr. Raul Voiculescu, medic internist şi cardiolog la Spitalul Orăşenesc din Huedin

Prezentaţi-vă pe scurt din punctul de vedere al profesiei pe care o aveţi.

Mǎ numesc Raul Voiculescu, m-am nǎscut în Cluj-Napoca, am absolvit Facultatea de Medicinǎ Generalǎ în anul 2003. Am efectuat anul de stagiu şi apoi primul rezidențiat în medicinǎ internǎ, timp de 5 ani la Clinica Medicalǎ 1 Cluj Napoca. Din 2010 sunt medic specialist în medicinǎ internǎ. In anul 2011 am început al doilea rezidențiat care s-a finalizat în octombrie 2014 cu obținerea celei de-a doua specialitǎți în cardiologie. Am obținut doua competențe: ecografie generalǎ şi ecocardiografie. Acum sunt specialist în interne şi cardiologie la secția de medicinǎ internǎ a Spitalului Huedin.



De ce aţi ales ca loc de muncă Spitalul Orăşenesc Huedin? Ce apreciaţi mai mult: investiţiile făcute acolo sau resursele umane (mulţi medici tineri)?
M-am mutat – sǎ zic – cu serviciul la Huedin pentru cǎ am copilǎrit în acest spital. Incǎ de mic, petreceam mult timp cu bunicul în secția de radiologie (el fiind radiologul spitalului în acea perioadǎ), fǎceam stagii clinice şi practice la secția de medicinǎ internǎ în care azi lucrez.

Spuneţi-ne o amintire frumoasă cu bunicul Dv. Cum îl caracterizaţi din punct de vedere profesional şi uman?
Pe bunicul l-am iubit şi il iubesc şi acum poate mai mult decât pe pǎrinții mei. El m-a crescut cel mai mult timp (petreceam practic toate vacanțele şcolare şi universitare la Huedin), mi-a insuflat spiritul profesional şi dragostea de meserie. Atât el, cât şi bunica mea (medic internist tot la spital) au reuşit sǎ-mi inducǎ încǎ de mic ideea de a fi medic. Ea zicea: „Raul, tu trebuie sǎ devii medic ca sǎ ştii sǎ te tratezi când noi nu vom fi!” Alǎturi de ceea ce zicea ea, am simțit, pe masurǎ ce am crescut, cǎ mi se potriveşte medicina. In halat alb mereu, atent tot timpul la bolnavi şi, încet, încet, şcolarul Raul a devenit student la medicinǎ şi apoi medic tânǎr. Bunicul: profesionist desǎvârşit (fǎrǎ subiectivism), dedicat, atent la toate aspectele medicinei. Uman: fire sufletistǎ, deschisǎ, cald la suflet şi cu un echilibru interior remarcabil. Bunicul obişnuia sǎ mǎ scoatǎ la plimbare de fiecare datǎ când avea ocazia. In copilǎrie, ieşeam cu maşina în împrejurimile Huedinului şi apoi, pe mǎsurǎ ce timpul a trecut, mǎ vizita la Cluj şi ne plimbam în oraş. Avea o atenție deosebitǎ fațǎ de mine şi mǎ simțea mereu aproape. Poate de asta îl şi regret aşa de mult acum cǎ s-a dus.

Care sunt hobby-urile Dv.? Cum vă definesc ele ca personalitate şi din punct de vedere profesional?
Cred cǎ, cel mai mult, prefer cǎlǎtoriile. Este unul din hobby-urile mele preferate. Imi place sǎ cǎlǎtoresc în țǎrile calde, am vizitat America Centralǎ, Africa, SUA, Europa şi, recent, Asia de Sud-Est. Mǎ gândesc încotro sǎ o apuc în viitorul apropiat, cred cǎ voi merge în Brazilia şi Argentina. Imi place mult sǎ citesc. Pe lângǎ literatura de specialitate, prefer romanele polițiste, de dragoste, de aventuri. In timpul liber, fac plimbǎri cu bicicleta. Ori de câte ori am ocazia, ies in naturǎ la mişcare şi încerc sǎ mǎ recreez. Dacǎ timpul îmi permite, ies sǎ fag jogging, dar mǎrturisesc cǎ destul de rar.

Ce înseamnă medicina pentru Dv.? Aţi alege o altă meserie, dacă aţi da timpul înapoi? Care specializare e mai importantă pentru Dv.: medicina internă sau cardiologia?
Medicina este cea mai importantǎ parte din mine în acest moment. Lucrez susținut pentru a mǎ impune profesional (sunt încadrat doar de 3 ani) şi de a fi la curent cu noutǎțile profesionale. Dacǎ ar fi sǎ dau timpul înapoi, sǎ ştiți cǎ aş alege tot medicina, pentru cǎ mǎ reprezintǎ şi mi se potriveşte. Sunt internist ca formație, cu viziune de cardiolog şi încerc sǎ le îmbin pe fiecare cât de bine se poate. Cât de bine iese, las pacienții sǎ aprecieze. Consider cardiologia ca fiind cea mai apropiatǎ sufletului meu, deoarece o preferam încǎ din copilǎrie.

Ce ne puteţi spune despre două tipuri de boli care fac ravagii în România: bolile sărăciei (TBC etc.) şi bolile cardiologice/ psihice cauzate de stres şi alimentaţie necorespunzătoare?
Tuberculoza nu este o problemǎ extrem de acutǎ în Romania. TBC-ul este boala sǎrǎciei şi a mizeriei aşa cum o ştim cu toții. Trebuie recunoscut cǎ sunt câteva cazuri sporadice de tuberculozǎ în comunitatea noastrǎ de lângǎ Huedin, dar acestea sunt deja izolate şi trimise la tratament. Aş sublinia problemele cardiologice, care sunt în țarǎ şi în lume drept cauzǎ principalǎ de deces. Ce putem face ca sǎ le combatem? Sǎ încercǎm sǎ mâncǎm sǎnǎtos, echilibrat, la ore cât se poate de exacte, sǎ nu mâncǎm între mesele principale, sǎ evitǎm sedentarismul, fumatul, consumul excesiv de cafea, alcool, zaharuri concentrate şi sare. Bolile psihice sunt şi ele cauzate de stres în bunǎ parte, pe un teren predispozant anterior. Ideea cǎ ar fi generate doar de stres este iluzorie, ele survin întotdeauna pe un teren tarat preexistent. In practica mea curentǎ, folosesc diverse medicamente în scop terapeutic şi mai ales curativ. Prefer combinațiile de antihipertensive pentru efectul prompt şi uşurința adiministrǎrii zilnice. Cele mai uzitate medicamente sunt, de departe, cele cardiologice, asocieri de douǎ sau chiar trei antihipertensive, dar si medicația bronhodilatatoare, antisecretorie gastricǎ, neurologicǎ. Prefer produsele unor firme consacrate: Zentiva, Berlin Chemie Menarini, Astra Zeneca,Servier,Teva şi, nu în ultimul rând, şi Sandoz şi Krka. De la firma Zentiva prefer medicația de tip Trombex, Canzeno, Canzeno plus, Algoxib, Helides. De la firma Berlin Chemie scriu Zomen, Nebilet şi Leridip. Astra Zeneca este o companie cu profil cardiologic majoritar de la care prescriu Brilique pentru bolnavii coronarieni. Servier ne ajutǎ cu produse de tipul Noliprel, Noliterax,Tenaxum, Preductal MR, Prestance, Prestarium. De la Teva scriu Rilmenidina si Atorvastatina TEVA. Sandoz s-a impus cu metosuccinat si antibioterapie. Produsele mele favorite de la firma Krka sunt Co Prenessa,Tolucombi si Atoris.

Ce a însemnat Franţa pentru Dv. ca loc de muncă? Detaliaţi experienţa pe care aţi avut-o. Este rentabil din punct de vedere uman şi material să emigraţi în străinătate ca să lucraţi?
Franța a fost pentru mine o experiențǎ nu tocmai favorabilǎ. Recunosc cǎ a fost un complex de împrejurǎri prin care am ajuns sǎ lucrez în strǎinǎtate – terminasem rezidențiatul şi nu aveam loc de muncǎ în țarǎ, doream o experiențǎ nouǎ, speram şi credeam cu tǎrie cǎ voi reuşi, deşi formația mea era una româneascǎ, adânc implementatǎ în sistemul nostru şi nu una de emigrant, lucru pe care l-am înțeles mai târziu. Nu vreau sǎ explic întru totul ce înseamnǎ diferențele între sistemul francez şi cel român ( am fǎcut-o parțial într-un interviu anterior), subliniez cǎ mi se potriveşte meseria de medic fǎcutǎ în Romania, la Huedin şi nu cea de medic CCA ( chef de clinique assistant) pe care am avut-o în Franța. Probabil, din punct de vedere salarial, decizia lucrului în strǎinǎtate trebuie luatǎ în considerare per primam. Dar acest lucru e de preferat sǎ se facǎ încǎ din perioada rezidențiatului şi nu ulterior, gata format, asa cum mi s-a întâmplat mie.

Ce medic/medici apreciaţi din punct de vedere professional, care au avut un impact decisiv asupra carierei Dv.? Prin ce anume v-au impresionat?
Fiind format şi crescut în Clinica Medicalǎ 1 Cluj-Napoca, trebuie sǎ recunosc cǎ au avut un impact decisiv asupra carierei mele medicale Conf. Dr Lavinia Comes cu care am colaborat câțiva ani şi care şi-a lǎsat amprenta asupra raționamentului meu clinic şi Dr. Baraian Iuliu cu care colaborez şi, azi, ambii medici internisti renumiți la clinica amintitǎ. Recunosc cǎ lor le datorez, în mare parte, formația mea de internist, orientarea clinicǎ şi concizia diagnosticului.

Care trebuie să fie calităţile unui medic ideal în condiţiile din România (de ex.,. subfinanţarea sistemului, pacienţii pe care îi aveţi)?
Medicul ideal trebuie sǎ fie un om inteligent, cu o capacitate discriminativǎ foarte rafinatǎ, concis, meticulos, dar şi un om adevǎrat, aplecat întru totul la doleanțele pacientului. Chiar dacǎ salarizarea medicilor din Romania este deficitarǎ, totuşi calitǎțile mai sus-menționate ar trebui sǎ primeze.

Cum consideraţi reformele în sănătate din ultimii ani? (puncte pozitive şi negative).
Recunosc ca în ultimii ani s-au facut progrese uriaşe în domeniul sanitar. S-au introdus o serie de investigații clinice şi paraclinice noi, s-a schimbat sistemul de înregistrare şi evaluare a pacienților, s-a introdus recent şi cardul de sǎnǎtate – care are nevoie încǎ de câteva luni bune pentru o funcționare fluentǎ – ceea ce reprezintǎ lucruri pozitive. Ca lucruri negative, consider cǎ nu s-a acordat suficientǎ atenție finanțǎrii spitalelor cu materiale sanitare şi aparaturǎ de specialitate, cǎ s-a crescut mereu prețul medicamentelor de bazǎ, deşi s-a promis compensarea unui numǎr tot mai mare de medicamente, în sfârşit, cǎ nu au fost stimulați suficient medicii tineri sǎ munceascǎ în România.

Ce model al sistemului de sănătate aţi alege de la ţările vestice? De ce?
Aş alege în România sistemul de asigurǎri de sǎnǎtate din Marea Britanie, dar aş prefera sǎ fim tratați de medici români bine pregatiți profesional cu aparaturǎ existentǎ în Anglia.

Cum vedeţi problema subfinaţării sistemului de sănătate? Cum credeţi că ar putea fi rezolvată această problemă sub aspectul investiţiilor umane şi al celor umane (salarizarea corespunzătoare a cadrelor medicale)?
Sistemul românesc de sǎnǎtate începe încet sǎ-şi dea drumul. Ca sǎ fie eficient, precum cel vestic, avem nevoie nu numai de bani, aşa cum se vehiculeazǎ peste tot, dar şi de competențǎ, dedicare, sacrificiu şi implicare atentǎ în activitatea zilnicǎ din partea tuturor participanților la actul medical. Bani de finanțare pentru sǎnǎtate sunt cu prisosințǎ, pot fi redirijati din alte domenii (financiar, bancar, industrie), dar trebuie sa fim şi noi suficient de implicați şi solidari ca sǎ realizǎm actul medical în cele mai bune condiții.

Interviu realizat de prof. Dinu Bǎlan

Un comentariu:

Anonim spunea...

Sunt operat de 9 luni de vâlvă aortica si INR-ul este 2 si nu creste
Va rog respectuos ce îmi recomandați
Iau Sintrom