Cronica une morţi neanunţate: Sergiu Trifu îşi doarme somnul de veci în Dealu Negru

Luni, 25 februarie 2013. În Sala de sport, o clipă de reculegere: sosesc înfiorate lacrimi la golul lăsat de dispariţia colegului lor Sergiu Trifu, care trebuia să răspundă PREZENT la orele de curs de la Liceul Teoretic "O.Goga" din Huedin. Prin coridoarele şcolii se simţeau urmele, vorbele, glumele de ieri ale celui chemat departe. Profesorii intră inutil în sălile de curs: o linişte grea măcină trupuri fragile de adolescenţi. Steag în doliu, coroane funebre, suflete îndurerate curg invers spre Dealu Negru, judeţul Cluj, unde se va oficia slujba de înmormântare. O agitaţie nefirească a urmat după consumarea tragediei din noaptea de vineri spre sâmbătă, de la Balul de Dragobete. Fluxul de ştiri media a bulversat liniştea provincială din Huedin. Dar cel mai mult moartea tragică a elevului Segiu la frageda vârstă de 18 ani.

Ora 13. 150-200 de elevi coboară din autocare şi maşini pentru a merge perfect încolonaţi la casa din Dealu Negru, ca să-i aducă un ultim omagiu colegului lor. Chiar ÎPS Andrei Andreicuţ, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei si Maramureşului, oficiază slujba de înmormântare. Mama, aproape de sicriu, îi adresează unicului ei copil cuvinte gingaşe numai de ea ştiute, trezite de pe vremea când Sergiu era prunc nevinovat şi alintat de soartă. De atâta durere, ea leşină câteva minute bune, ca într-o stranie comunicare cu cel mort, peste legile firii. Sute de săteni şi apropiaţi, adunaţi buluc, fără să înţeleagă de ce atâtea tragedii se năpustesc peste sat, îl înconjoară pe fiul lor iubit, aflat la un nefiresc capăt de drum. Colegii de clasă poartă tricouri cu chipul lui Segiu imprimat pe un alb imaculat. Toţi plâng ca la un semn, după legi ale firii neştiute de nimeni. Suntem în casa şi curtea în care a copilărit odată Sergiu. Un soare ivit neaşteptat din toiul iernii îi mângâie pentru ultima dată chipul înnegrit de moarte, poposit în sicriu pentru somnul de veci. Mitropolitul recită sacerdotal poezia „Murim... ca mâine” a poetei Magda Isanos:

E-aşa de trist să cugeţi că-ntr-o zi,
poate chiar mâine, pomii de pe-alee
acolo unde-i vezi or să mai stee
voioşi, în vreme ce vom putrezi.

Atâta soare, Doamne,-atâta soare
o să mai fie-n lume după noi;
cortegii de-anotimpuri şi de ploi,
cu păr din care şiruie răcoare...

Si iarba asta o să mai răsară,
iar luna tot aşa o să se plece,
mirată, peste apa care trece-
noi singuri n-o să fim a doua oară. [...]

Un brad falnic împodobit pentru feciorul logodit de Dragobete cu moartea, un steag negru smuls de la poarta casei în care va şuiera de-acu înainte singurătatea pe la uşi închise şi alte multe obiceiuri din bătrâni îl însoţesc pe cel trecut pe o cruce de uitare la Biserica Veche din satul natal. În umbra ei, această tragedie a săpat groapă în care a fost pus trupul neînsufleţit al lui Sergiu şi peste care colegii lui iubiţi de la liceu au aruncat lopeţi cu ţărână de linişte şi somn.

O ţară întreagă îi priveşte pe canalele media tragedia tânărului de 18 ani, în lipsa căruia viaţa mamei a căpătat brusc o drastică lipsă de sens. Prietenii lui se mângâie cu amintirile dulci petrecute împreună de pe vremea când era în floare hârjoana candidă a vieţii. Aici vor năvăli expertizele, cercetările, sentinţa şi apoi uitarea cea lumească.
Dar, sus, Dumnezeu îl va avea în paza lui cea dreaptă!
Dinu Bălan

Scrisoarea dirigintelui clasei a XII-a C, Doru Rus, de la Liceul Teoretic O.Goga din Huedin, în care Sergiu a studiat 3 ani şi 5 luni, fără să mai dea Bacalaureatul maturităţii

Dragă Sergiu,
Lasă-mă să aprind o lumânare, ca să putem povesti în liniştea sfârşitului. Nu te-am cunoscut ca diriginte decât anul acesta şi mi-am dat seama că zâmbetul tău tonic trădează un suflet admirabil.
Poate de aceea Dumnezeu te-a dorit mai aproape. Mi-ar fi plăcut să mai rămâi cu mine şi cu colegii tăi, să facem împreună careul final de absolvire. Frumos şi blând, seducător şi falnic, ai fi dat o notă aparte despărţirii de liceu. Te văd şi acum străbătând coridoarele cu o energie debordantă, cu surâs cuceritor. Nimeni nu se putea supăra pe tine. Aveai vocaţia prieteniei şi a toleranţei.
De ce, oare, ai plecat? N-am ştiut noi să te iubim mai mult decât corul îngerilor care te aşteaptă? Nu te voi uita, drag copil plecat spre înălţimile de nepătruns! Uită-te în jur şi vezi câţi prieteni plâng plecarea ta şi câtă jale ai sădit în jurul tău!
Să-ţi fie sufletul împăcat şi lasă-mă să-ţi mai simţim emanaţia privirii! Nu te duce încă, suflet blând! Sprijină-ţi fruntea de munţii tăcuţi şi dă-ne un semn, dă-ne speranţa să putem continua fără tine, dar cu amintirea ta neştirbită. Te vom purta mereu în suflet, iar stelele ne vor arăta mereu calea spre tine.
Dormi în pace, copil al unui secol zbuciumat! Roagă-te acolo sus pentru noi, care privim spre tine!
Diriginte Doru Rus